Mânăstirea Secu

Mânăstirea Secu, o fortăreață spirituală în forma unei cetăți dreptunghiulare, adăpostește în zidurile sale o biserică impunătoare dedicată Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătorită în fiecare an pe 29 august. Vizitatorii pot admira în biserica mânăstirii Icoana Maicii Domnului, considerată făcătoare de minuni, și moaștele Sfântului Ierarh Varlaam al Moldovei, Mitropolit între 1632 și 1653.

Istoria Mânăstirii Secu este una de profundă trăire duhovnicească, începând cu anul 1500, când pe domeniile Cetății Neamțului, sihaștrii conduși de Ieroschimonahul Zosima au fondat Schitul Zosima. În anul 1550, biserica schitului a fost înconjurată de un zid de piatră, opera Doamnei Elena, soția lui Petru Rareș, și a fiilor săi.

Petru Rareș, în prima sa domnie, a consolidat stăpânirea asupra moșiilor Cetății Neamțului, donând pământurile călugărilor de pe valea Pârâului Secu. În vremea voievozilor Alexandru Lăpușneanu, Petru Șchiopu și Aron Tiranul, schitul a primit danii ce au contribuit la dezvoltarea sa economică și spirituală.

Nestor Ureche, alături de soția sa Mitrofana, a transformat la începutul secolului al XVII-lea această așezare monahală într-o mânăstire de piatră cu o arhitectură impunătoare. Ca mare vornic al Moldovei, Nestor Ureche a adus bogății, cărți și moșii mânăstirii, continuând tradiția mănăstirilor domnești din era voievodului Ieremia Movilă.
Textul pisaniei originale, scrisă în limba slavonă pe peretele de sud al bisericii mari, păstrează amintirea ctitorilor și a vremurilor în care această mânăstire a fost ridicată. Mânăstirea Secu, cu zidurile sale groase și turnurile impunătoare, rămâne un simbol al rezistenței spirituale și culturale românești, invitând vizitatorii să pășească într-un spațiu sacru, încărcat de istorie și tradiție.